kiloCalorii
miercuri, octombrie 14, 2026
kiloCalorii
No Result
View All Result

Piept de pui la cuptor (în sos cremos cu lămâie) – Rețetă gustoasă și savuroasă, merită încercată

Rețetă pas cu pas, cu imagini – Rețetă gustoasă și savuroasă, merită încercată – Piept de pui la cuptor (în sos cremos cu lămâie)

Ingrediente necesare:

  • 600 g piept de pui
  • Sare, piper, usturoi granulat, boia
  • Ulei de măsline
  • 5-10 g unt
  • 3 căței usturoi
  • 15 g unt
  • 200 g smântână de gătit
  • 50 g apă
  • Busuioc
  • 20 g parmezan
  • 30 g zeamă de lămâie

Mod de preparare:

ADVERTISEMENT

Condimentăm carnea cu sare, piper, boia și usturoi granulat, pe ambele părți. O stropim cu ulei de măsline după care o prăjim într-o tigaie cu ulei și 5-10g unt încins, până capătă o culoare frumoasă. Transferăm carnea într-un vas yena.

Topim 15g unt într-o tigaie, adăugăm usturoiul zdrobit și prăjim la foc mic. Scoatem usturoiul, adăugăm smântâna, apa, sare, busuioc, piper, parmezan și amestecăm. Fierbem sosul timp de câteva minute după care adăugăm și zeama de lămâie.

Amestecăm bine după care îl turnăm peste carnea din vas. Dăm vasul la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 20 de minute.

După 20 de minute, scoatem vasul din cuptor și presărăm pătrunjel deasupra cărnii.

Savurați cu poftă! Poftă bună!

RECOMANDĂRI / SUGESTII

17 plante care adoră zațul de cafea – Stimulează creșterea în mod natural!
Rețete

11 Legume Rezistente la Căldură – Recoltă bogată chiar și la temperaturi extreme

Cum îndepărtăm FLORILE OFILITE – Ce flori beneficiază cel mai mult (și care nu au nevoie deloc)

Coada Calului – Pentru infecții urinare,  pietre la rinichi, artrită și reumatism

Prăjitură rapidă și delicioasă – Rețetă de vară

9 vitamine și minerale esențiale care pot ajuta la curățarea Ficatului Gras – Ficatul joacă un rol crucial în diferite procese esențiale din organism

Next Post
Chifteluțe la cuptor (pe pat de cartofi și ceapă) – Merită să încercați rețeta, o să vă placă mult

Chifteluțe la cuptor (pe pat de cartofi și ceapă) - Merită să încercați rețeta, o să vă placă mult

SUGESTII /RECOMANDĂRI

Tratament naturist pentru durerile de picioare – Foi de dafin în apă fierbinte

Gogonele la borcan (pentru iarnă) – Gogonele crocante și aromate – Aveți nevoie de 1 kg gogonele, 3 căței usturoi, oțet, sare, zahăr și…

Prăjitură de casă la tavă (cu cremă de lapte și glazură de ciocolată) – Aveți nevoie de 8 ouă, 130g făină, 560 ml lapte, 250g unt, 250g zahăr pudră și…

Prăjitură cu ciocolată (la cană) – Se prepară ușor și rapid (în cuptorul cu microunde)

10 exerciţii eficiente pentru durerile de spate – Te ajută se reduci durerea cronică de spate

Cel mai puternic antibiotic natural? Acest amestec de plante întărește imunitatea și combate infecțiile

  • Change privacy settings
  • Privacy settings history
  • Revoke consents

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate

No Result
View All Result
  • Prima pagină

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate

imunify-bot-check