kiloCalorii
miercuri, aprilie 15, 2026
kiloCalorii
No Result
View All Result

Protejează stomacul și ficatul, scade colesterolul și prelungește viața – Mămăliga, medicament sau aliment?

Protejează stomacul și ficatul, scade colesterolul și prelungește viața – Mămăliga, medicament sau aliment?

Mămăligă cu lapte. Nimic spectaculos, însă plin de culoarea copilăriei unei generații.

Experții susțin că protejează ficatul și o consideră elixirul tinereții – Mămăliga şi fierturile din porumb sunt consumate încă de pe vremea lui Columb. La români, a fost şi este în continuare considerată mâncarea săracilor, deşi studii recente, efectuate în sânul unor triburi amerindiene, au demonstrat că media de viață a celor ce se hrăneau cu produse din porumb era mult mai mare decât a celor care nu le includeau în alimentația lor.

Protejează stomacul şi ficatul

ADVERTISEMENT

Specialiștii germani în biologie celulară vegetală de la Universitatea din Koln au descoperit recent prezenta unor substanțe derivate ale acizilor arihidici şi palmitici în boabele de porumb Din punct de vedere chimic, aceste substanţe sunt acizi grasi, ceto-acizi, rezultaţi din oxidarea acidului palmitic şi arahidic şi sunt produşi numai şi numai în rădăcina plantei de porumb.

Aceşti ceto-acizi ignoră legile chimiei şi biologiei clasice, absorbindu-se în intestin cu mare uşurinţă, fără a suferi transformări chimice decât în proportie de 22-28%. Ajunşi în sânge, se transformă în hidroxiacizi care se pot combina chimic cu cel puţin 57 de specii de otrăvuri existente în organism.

Efectul detoxifiant al substanţelor din porumb uşurează efortul ficatului de neutralizare a substanţelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficienţe şi ciroze hepatice. Gastrita şi ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având efect de reducere a acidităţii şi de calmare.

Prelungeşte viaţa

Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene.

De asemenea, reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor, şi reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct. Consumul acestui aliment este răspunzător şi pentru longevitate, fiind folosită ca leac încă de pe vremea romanilor.

Dezvoltă musculatura

Un fiziolog spaniol a observat că cei mai apţi copii pentru sporturi de performanţă din Ecuador şi Columbia aveau o bogată alimentaţie în „terciuri de porumb”. Ulterior, a iniţiat un amplu program de cercetare în medicina sportiva, descoperind că aceleaşi substanţe derivate ale acidului palmitic şi arahidonic au rol în dezvoltarea fibrei musculare, prin modificarea modalităţii de acţiune a hormonilor tiroidieni.

Scade colesterolul

Mămăliga are capacitatea să scadă cantitatea de colesterol din organism, reducând implicit riscul de ateroscleroză şi de infarct.

Prelungeşte viaţa ovarelor

Mămăliga revitalizează funcţiile sexuale, în special pe cele ale femeilor. Antropologii români au efectuat cercetări în zona Rucăr-Bran, unde mămăliga se află mai des pe masa românilor şi au descoperit că 9% din femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană foarte intensă, manifestată prin prelungirea vieţii sexuale chiar şi dupa varsta de 72 de ani.

Benefică obezilor

Acest preparat din porumb este util şi celor care suferă de obezitate, deoarece oferă o senzaţie de saţietate extrem de rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziţia sa.

RECOMANDĂRI / SUGESTII

17 plante care adoră zațul de cafea – Stimulează creșterea în mod natural!
Rețete

17 plante care adoră zațul de cafea – Stimulează creșterea în mod natural!

11 Legume Rezistente la Căldură – Recoltă bogată chiar și la temperaturi extreme
Rețete

11 Legume Rezistente la Căldură – Recoltă bogată chiar și la temperaturi extreme

Cum îndepărtăm FLORILE OFILITE – Ce flori beneficiază cel mai mult (și care nu au nevoie deloc)
Rețete

Cum îndepărtăm FLORILE OFILITE – Ce flori beneficiază cel mai mult (și care nu au nevoie deloc)

Coada Calului – Pentru infecții urinare,  pietre la rinichi, artrită și reumatism
Rețete

Coada Calului – Pentru infecții urinare, pietre la rinichi, artrită și reumatism

Prăjitură rapidă și delicioasă – Rețetă de vară
Rețete

Prăjitură rapidă și delicioasă – Rețetă de vară

9 vitamine și minerale esențiale care pot ajuta la curățarea Ficatului Gras – Ficatul joacă un rol crucial în diferite procese esențiale din organism
Rețete

9 vitamine și minerale esențiale care pot ajuta la curățarea Ficatului Gras – Ficatul joacă un rol crucial în diferite procese esențiale din organism

Next Post
Mărarul combate depresia, stimulează digestia, înlătură tulburările mensturale, întărește oasele și ne scapă de kilogramele în plus – Cum îl folosim?

Mărarul combate depresia, stimulează digestia, înlătură tulburările mensturale, întărește oasele și ne scapă de kilogramele în plus - Cum îl folosim?

SUGESTII /RECOMANDĂRI

Macaroane la cuptor – Macaroane cu brânză dulce – Rețetă simplă și rapidă, delicioasă și aromată
Rețete

Macaroane la cuptor – Macaroane cu brânză dulce – Rețetă simplă și rapidă, delicioasă și aromată

Prăjitură Boema de casă
Rețete

Prăjitură Boema de casă

Prăjitura Kinder-Pingui – O rețetă care merită încercată, o prăjitură simplă și delicioasă
Rețete

Prăjitura Kinder-Pingui – O rețetă care merită încercată, o prăjitură simplă și delicioasă

„Băutura Inimii”, rețeta unui preot german – Se prepară din 30 căței de usturoi, 5 lămâi cu coajă și 1 litru de apă
Rețete

„Băutura Inimii”, rețeta unui preot german – Se prepară din 30 căței de usturoi, 5 lămâi cu coajă și 1 litru de apă

Cel mai delicios orez cu carne la cuptor – E tare bun, o să vă placă mult
Rețete

Cel mai delicios orez cu carne la cuptor – E tare bun, o să vă placă mult

Cum recunoști Alunițele Periculoase – Ce poți să faci pentru a preveni Cancerul de piele
Rețete

Cum recunoști Alunițele Periculoase – Ce poți să faci pentru a preveni Cancerul de piele

  • Change privacy settings
  • Privacy settings history
  • Revoke consents

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate

No Result
View All Result
  • Prima pagină

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate