kiloCalorii
marți, mai 26, 2026
kiloCalorii
No Result
View All Result

Gimnastică pentru Creier – Cum ne menținem creierul alert și sănătos

Gimnastică pentru Creier – Cum ne menținem creierul alert și sănătos

Creierul poate fi întreținut întocmai ca un mușchi. Așa cum ne preocupăm să nu ni se lase pielea sau musculatura, așa trebuie să acordăm atenție egală și întreținerii creierului. Este dovedit deja că sănătatea creierului va fi menținută mai mult dacă ne implicăm în activități care ne deconectează și ne fac plăcere.

Odată cu vârsta, creierul nostru se depreciază, iar noi trebuie să găsim activități care implică gândirea pentru a ne putea menține sănătatea cât mai mult timp. Potrivit cercetătorilor, exerciţiile mentale, în special cele de conştientizare, acţionează asupra structurilor creierului. Există tehnici prin care putem influența nu doar funcțiile cerebrale, ci chiar structura creierului.

Este vorba despre antrenamentul mental și asta pentru că, pe parcursul vieții, plasticitatea creierului se modifică. Astfel, conștientizarea, prin care atenția este direcționată către momentul prezent, fără ca informațiile să fie trecute prin filtrul judecății, reprezintă un exercițiu mental deosebit de util.

ADVERTISEMENT

Atunci când stresul ne acaparează e bine să apelăm la aceste tehnici de conștientizare și vom vedea efectele imediat. Persoanele depresive ar trebui să practice conștientizarea, pentru că astfel vor putea să evite trăirea obsesivă a acelorași gânduri negative. Practic, e nevoie ca, timp de câteva minute, să fim capabili să ne concentrăm, de pildă, pe respirație.

Atunci când sunt stresați ori furioși, de exemplu, în creier se vor activa anumite zone. Prin meditație, eceste exerciții de meditație vor grăbi procesul de vindecare în zona afectată din creier, reducând disconfortul, în funcție de nivelul de meditație.

Dacă nu știți cum să meditați, există mii de modele pe canalul Youtube care vă pot inspira.

Activitatea, atenția și concentrarea vor putea deci menține sănătatea creierului cât mai mult timp. Bine ar fi să învățăm ceva nou, pentru a obliga creierul să se remodeleze permanent.

Viața noastră a fost mult simplificată prin tot felul de invenții,  dar  acest lucru nu este întotdeauna benefic, întrucât  funcționăm mereu pe  „pilot automat”, iar  creierul fără exercițiu se atrofiază.

Să nu uităm și că de exercițiile fizice beneficiază nu doar corpul nostru, ci și mintea, pentru că ritmul cardiac crește, pompând astfel mai mult oxigen, iar  corpul eliberează hormoni, ceea ce contribuie la relaxarea noastră.

Un lucru pe care îl neglijăm şi nu ar trebui  este consumul de apă,  ştiut fiind faptul că, în proporție de 90%, creierul este apă. Cel mai bine ar fi să consumăm minimum 5% din greutatea propriului corp. Atunci când simțim senzația de sete, creierul este deja afectat și numai funcționează la capacitate maximă.

Desigur, rebusul, sudoku și integramele sunt și ele bune pentru gimnastica creierului. La fel cititul. Zilnic, lectură de calitate, cărți tipărite, această lectură este cea mai relaxantă pentru creier.

Și să nu uităm că pe lângă gândirea pozitivă, avem nevoie și de hrană cât mai sănătoasă, evitați alimentele ultraprocesate. Doar așa vom avea o minte sănătoasă într-un corp sănătos.

Sursă: doctorulzilei.ro

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă de la Mănăstirea Dervent – Tămâie cu miere pentru vase de sânge sparte și cheaguri de sânge la nivelul capului
Sănătate

Rețetă de la Mănăstirea Dervent – Tămâie cu miere pentru vase de sânge sparte și cheaguri de sânge la nivelul capului

Gelatină alimentară – Cură pentru dureri articulare și reumatism, dureri de spate și picioare
Sănătate

Gelatină alimentară – Cură pentru dureri articulare și reumatism, dureri de spate și picioare

Propolisul – Cum se folosește pentru a întâri imunitatea, pentru a preveni sau trata afecțiunile respiratorii
Sănătate

Propolisul – Cum se folosește pentru a întâri imunitatea, pentru a preveni sau trata afecțiunile respiratorii

Ceaiul de Busuioc – Rețetă pentru stări de neliniște, anxietate, depresie, răceli, astm, bronșită, alergii respiratorii
Sănătate

Ceaiul de Busuioc – Rețetă pentru stări de neliniște, anxietate, depresie, răceli, astm, bronșită, alergii respiratorii

Cură cu ceai de Rozmarin – Indicată pentru îmbunătățirea digestiei, dezintoxicare, curățarea limfei, combaterea inflamațiilor, prevenirea tumorilor
Sănătate

Cură cu ceai de Rozmarin – Indicată pentru îmbunătățirea digestiei, dezintoxicare, curățarea limfei, combaterea inflamațiilor, prevenirea tumorilor

Rețetă Tinctură de coada-calului – Cură de 3 săptămâni pentru oase și articulații
Sănătate

Rețetă Tinctură de coada-calului – Cură de 3 săptămâni pentru oase și articulații

Next Post
Iată ce spun medicii și nutriționiștii despre Piftie – Cât este de sănătoasă și ce poate să facă pentru organismul nostru

Iată ce spun medicii și nutriționiștii despre Piftie - Cât este de sănătoasă și ce poate să facă pentru organismul nostru

SUGESTII /RECOMANDĂRI

Colonoscopia și sănătatea colonului – Cum îți poți curăța eficient colonul
Rețete

Colonoscopia și sănătatea colonului – Cum îți poți curăța eficient colonul

De ce ne recomandă nutriționiștii să mâncăm slănină – Mâncată cu cap, e mai bună decât uleiul de măsline
Featured

De ce ne recomandă nutriționiștii să mâncăm slănină – Mâncată cu cap, e mai bună decât uleiul de măsline

Pulpe de pui la cuptor, cu legume și cartofi – Rețetă perfectă pentru un  prânz rapid, simplu și savuros
Rețete

Pulpe de pui la cuptor, cu legume și cartofi – Rețetă perfectă pentru un prânz rapid, simplu și savuros

Guguluf cu cacao, din aluat dospit – Se prepară din 450g făină, 250 ml lapte, 12 linguri zahăr pudră, 125 ml ulei și…
Rețete

Guguluf cu cacao, din aluat dospit – Se prepară din 450g făină, 250 ml lapte, 12 linguri zahăr pudră, 125 ml ulei și…

Coada-calului întărește oasele și combate osteoporoza – Planta-minune cu zeci de utilizări terapeutice
Rețete

Coada-calului întărește oasele și combate osteoporoza – Planta-minune cu zeci de utilizări terapeutice

Cel mai simplu, cel mai rapid și cel mai delicios – Tort de casă cu gust intens de ciocolată
Rețete

Cel mai simplu, cel mai rapid și cel mai delicios – Tort de casă cu gust intens de ciocolată

  • Change privacy settings
  • Privacy settings history
  • Revoke consents

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate

No Result
View All Result
  • Prima pagină

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate