kiloCalorii
marți, iulie 7, 2026
kiloCalorii
No Result
View All Result

Semințele de mac și Osteoporoza – Macul combate Atrofia masei osoase

Semințele de mac și Osteoporoza – Macul combate Atrofia masei osoase

Macul are proprietatea miraculoasă de a combate atrofia masei osoase iar acest lucru a fost descoperit întâmplător, odată cu transmutarea osemintelor unui cimitir vechi aflat într-un cătun părăsit din Slovacia.

Ceea ce a atras atenția cercetătorilor a fost faptul că oasele celor decedați nu aveau semne ale osteoporozei și, întrucât locuitorii regiunii erau cultivatori de mac, s-a ajuns la ipoteza că macul ar putea fi un remediu pentru combaterea bolii oaselor.

Oamenii de știință, pornind de la această supoziție, au realizat un studiu pe două grupuri de femei afectate de osteoporoză. Pacientelor din primul grup li s-au administrat medicamente clasice pentru combaterea osteoporozei timp de 1 an de zile. Restului de paciente li s-au administrat diferite preparate din mac.

ADVERTISEMENT

După 1 an de zile, cercetătorii au fost surprinși de rezultate: pacientele care urmaseră tratamentul cu preparate din mac au fost complet vindecate de boală, iar restul femeilor încă sufereau de osteoporoză.

Semințe de mac împotriva osteoporozei

Pentru a prepara acest remediu, aveți nevoie de 10 grame de semințe de mac, 1 cană cu apă clocotită și 1 lingură de miere de albine.

Se toarnă apa clocotită peste semințele de mac, se acoperă și când lichidul ajunge la o temperatură de 40 de grade C, se adaugă și mierea. Se amestecă bine, se acoperă și se lasă la răcit după care se strecoară.

Se administrează câte 1 lingură din acest lichid de 2-3 ori pe zi, după mesele principale. Se țin cure de cel mult 14 zile, pe o perioadă de 1 an.

RECOMANDĂRI / SUGESTII

17 plante care adoră zațul de cafea – Stimulează creșterea în mod natural!
Rețete

17 plante care adoră zațul de cafea – Stimulează creșterea în mod natural!

11 Legume Rezistente la Căldură – Recoltă bogată chiar și la temperaturi extreme
Rețete

11 Legume Rezistente la Căldură – Recoltă bogată chiar și la temperaturi extreme

Cum îndepărtăm FLORILE OFILITE – Ce flori beneficiază cel mai mult (și care nu au nevoie deloc)
Rețete

Cum îndepărtăm FLORILE OFILITE – Ce flori beneficiază cel mai mult (și care nu au nevoie deloc)

Coada Calului – Pentru infecții urinare,  pietre la rinichi, artrită și reumatism
Rețete

Coada Calului – Pentru infecții urinare, pietre la rinichi, artrită și reumatism

Prăjitură rapidă și delicioasă – Rețetă de vară
Rețete

Prăjitură rapidă și delicioasă – Rețetă de vară

9 vitamine și minerale esențiale care pot ajuta la curățarea Ficatului Gras – Ficatul joacă un rol crucial în diferite procese esențiale din organism
Rețete

9 vitamine și minerale esențiale care pot ajuta la curățarea Ficatului Gras – Ficatul joacă un rol crucial în diferite procese esențiale din organism

Next Post
Vinul fiert – Sănătos sau Periculos? Iată cum se prepară corect pentru a menține valoarea de medicament

Vinul fiert - Sănătos sau Periculos? Iată cum se prepară corect pentru a menține valoarea de medicament

SUGESTII /RECOMANDĂRI

Pielea iritată și Diabetul – 11 cauze, diagnostic și Tratament
Rețete

Pielea iritată și Diabetul – 11 cauze, diagnostic și Tratament

Caisele uscate – Stimulează pierderea în greutate, ajută în tratarea anemiei și a constipației
Rețete

Caisele uscate – Stimulează pierderea în greutate, ajută în tratarea anemiei și a constipației

Planta banilor de aur, Zamioculcas – Plantarea, îngrijirea și stimularea creșterii și înfloririi
Rețete

Planta banilor de aur, Zamioculcas – Plantarea, îngrijirea și stimularea creșterii și înfloririi

Pielea uscată – 5 cauze, simptome și tratament – 7 lucruri pe care le poți face pentru a preveni pielea uscată
Rețete

Pielea uscată – 5 cauze, simptome și tratament – 7 lucruri pe care le poți face pentru a preveni pielea uscată

Sfaturi simple pentru durerile de umăr, durerile de gât, durerile de șold, durerile de genunchi și durerile de spate – Iată ce trebuie să faci
Rețete

Sfaturi simple pentru durerile de umăr, durerile de gât, durerile de șold, durerile de genunchi și durerile de spate – Iată ce trebuie să faci

Credința, medicament spre vindecare – 2 rugăciuni puternice ale călugăriței Hildegard van Bingen
Rețete

Credința, medicament spre vindecare – 2 rugăciuni puternice ale călugăriței Hildegard van Bingen

  • Change privacy settings
  • Privacy settings history
  • Revoke consents

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate

No Result
View All Result
  • Prima pagină

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate