Helicobacter Pylori (H. Pylori) este o bacterie care infectează stomacul și intestinul subțire și a fost descoperită în 1982 de către doi cercetători care analizau cauzele ulcerului peptic.
Ce este infecția cu H. Pylori?
Această bacterie este o specie microbiană care se caracterizează printr-o formă curbă sau spirală care este adaptată la mediul acid și care colonizează mucoasa stomacului sau a duodenului, a segmentului proximal al intestinului subțire.
Se transmite prin cale orală iar infecția este cel mai frecvent dobândită în copilărie. În unele țări, calea de infecție poate fi apa netratată. H. Pylori rămâne una dintre cele mai răspândite infecții la om, cu o prevalență înalt corelată cu statusul socio-economic, variind între 50-80%.
Cum se manifestă H. Pylori?
În jumătate dintre cazuri, această infecție cu are simptome. Pe de altă parte, atunci când se manifestă, pacientul poate acuza fie izolat fie în asociere durere în partea superioară a abdomenului, senzația de plenitudine după ingestia unor cantități mici de alimente, greață, vărsături, balonare sau lipsa apetitului alimentar. Există cazuri în care manifestările clinice pot fi expresia directă a unor complicații precum sângerările gastrointestinale (scaune negre și lucioase).
Infecția cu această bacterie se asociază cu numeroase afecțiuni gastrointestinale: gastrită cronică, ulcer gastric sau ulcer duodenal, neoplazii gastrice. În ceea ce privește manifestările extragastrice, acestea sunt: deficiența vitaminei B12, purpura trombocitopenică idiopatică, anemia feriprivă de cauză necunoscută.
Cum se diagnostichează H. Pylori?
Se folosesc o serie de teste noninvazive precum:
Testul respirator
Acest test măsoară anumite substanțe în aerul expirat, după ingestia unui lichid special și are o acuratețe diagnostică mare.
Testarea antigenică
Se face dintr-o probă prelevată din materiile fecale. Are. de asemenea, o acuratețe diagnostică mare.
Teste serologice
Se folosesc pentru a determina anticorpii anti H. Pylori însă au o acuratețe diagnostică scăzută.
Aceste teste se pot recomanda în condiții speciale, precum în cazul consumului recent de antibiotice și de medicamente care scad secreția gastrică, în cazul ulcerelor complicate de hemoragii sau în cazul afecțiunilor gastrice maligne.
De asemenea, se pot efectua și teste invazive: prelevarea unei biopsii, a unui fragment mic superficial din mucoasa stomacului. Este o manevră care se efectuează de către medicul gastroenterolog, cu ocazia endoscopiei digestive superioare.
Testarea infecției cu H. Pylori – Când se recomandă?
Aceste teste de identificare se recomandă pacienților diagnosticați cu ulcer gastric sau ulcer duodenal sau celor care au un istoric de ulcer, celor care prezintă manifestări dispeptice sau în cazul în care există un istoric familial de cancer gastric la rudele de gradul 1. De asemenea, se recomandă și anterior inițierii tratamentului de lungă durată cu aspirină sau cu antiinflamatorii nesteroidiene, mai ales la pacienții care au un istoric de ulcer gastroduodenal.
Endoscopia digestivă superioară – Când se recomandă?
În cazul infecției cu această bacterie, se recomandă abordarea strategiei „testează și tratează”, în situațiile în care riscul pacientului de a avea cancer gastric este scăzut. În următoarele două situații de mai jos, tratamentul trebuie precedat de o evaluare endoscopică digestivă superioară:
- vârsta peste 45 de ani
- prezența manifestărilor clinice de alarmă, precum: dificultate la înghițire, prezența anemiei, scăderea în greutate și prezența sângerărilor gastrointestinale
Cum se tratează această infecție?
Terapie aceste infecții include 3-4 medicamente care au scopul de a scădea secreția gastrică acidă precum și diferite tipuri de antibiotice care se administrează timp de 10-14 zile.
Obiectivele acestor tratamente sunt atât vindecarea infecției precum și vindecarea afecțiunii ulceroase, prevenirea recidivelor ulcerului și a complicațiilor legate de boala ulceroasă. De asemenea, reducerea riscului dezvoltării cancerului gastric.
Pentru a maximiza șansele vindecării acestei infecții, este extrem de importantă aderența la tratament și urmărirea întocmai a instrucțiunilor legate de administrarea medicamentelor, informarea medicului curant în legătură cu orice reacție adversă survenită în timpul tratamentului.
După tratament
La majoritatea pacienților, tratamentul acestei infecții este urmat de o testare a eficienței eradicării. Acest lucru se face fie prin test respirator, fie prin testarea atigenică din materiale fecale, la minim 4 săptămâni de la încheierea terapiei.
În majoritatea cazurilor, terapia este curativă iar în situațiile în care testele ulterioare arată persistența infecției, se poate impune o terapie de linia a doua.
