kiloCalorii
duminică, aprilie 12, 2026
kiloCalorii
No Result
View All Result

9 semne că mănânci prea multă sare – Cum ne avertizează organismul când exagerăm cu sarea în mâncare

9 semne că mănânci prea multă sare – Cum ne avertizează organismul când exagerăm cu sarea în mâncare

Înainte de a vorbi despre ce înseamnă o cantitate exagerată de sare, să vedem câtâ sare putem consuma zilnic, fără ca aceasta să devină dăunătoare sănătății noastre.

Adulții pot consuma 1 linguriță de sare pe zi (6 grame) iar persoanelor cu vârsta peste 50 de ani li se recomandă să nu depășească un sfert de linguriță (1,5 grame) pe zi.

Din păcate nu prea putem ține cont de cantitatea zilnică de sare consumată: putem fi atenți la câtă sare punem în mâncare, da, dar mai mâncăm și alte lucruri care au sare: brânzeturi, sosuri, mezeluri, produse afumate, supe instant, conserve, suc de roșii, chipsuri etc. Toate alimentele pe care le cumpărăm conțin multă sare, inclusiv prăjiturile sau cerealele pentru micul dejun.

ADVERTISEMENT

Iată cum te avertizează organismul că ai exagerat cu sarea:

Ai tensiunea arterială crescută

Consumul excesiv de sare duce la retenția de lichide și obligă inima la un efort suplimentar. Dacă tensiunea arterială este mai mare de 120/70-80 și nu moderezi consumul de sare, este posibil să ajungi la medicul cardiolog.

Dai mâncarea din casă pe fast food

Dacă ai tot felul de mâncare gătită în frigider dar tu îți comanzi o pizza, shaorma, hot dog, hamburger, pentru că ți se par mai bune, posibil să ai o dependență de sare (aceste produse conțin multă sare).

Ai dureri de cap și stare de oboseală

Consumând multă sare zi de zi, vei ajunge la deshidratare, care vine împreună cu oboseala și durerile de cap.

Îți este mai tot timpul sete

Dacă ai gura uscată și îți este sete mai tot timpul, înseamnă că ai exagerat cu sarea. Sodiul din sare extrage apa din celule, creierul primește semnalul că există un dezechilibru al fluidelor în organism și declanșează setea.

Atenție! Consumul unor cantități neobișnuit de mari de apă și setea puternică pot fi și semne de diabet.

Te umfli

Consumul excesiv de sare cauzează retenția de apă care se manifestă prin glezne umflate, pungi sub ochi, degete umflate.

Urinezi des

Dacă bei multă apă este normal să urinezi mult. Problema este că apa pe care o elimini sub formă de urină conține și calciul din sânge. Atunci când organismul vede o lipsă de calciu din sânge, îl ia din oase și poți ajunge la osteoporoză.

Te dor rinichii

Rinichii lucrează fără oprire pentru a echilibra nivelul de lichide din organism și pentru a elimina deșeurile, controlând și producția de celule roșii din sânge.

Ai crampe musculare

Crampele musculare nu sunt de mirare la persoane în vârstă sau la sportivi. În rest, se datorează consumului de sare (sodiul face mușchii să se contracte).

Nu te poți concentra

În cadrul unui studiu canadian s-a dovedit că sarea afectează și funcționarea creierului.

Sfaturi pentru a reduce consumul de sare

  • citește etichetele produselor înainte de a le cumpăra (alege produsele cu cel mai mic conținut de sare)
  • la gătit, folosește ingrediente proaspete (procesarea alimentelor este cea care vine cu aportul mare de sare)
  • dacă folosești conserve (de fasole, porumb, mazăre), clătește bine conținutul sub jet de apă rece (pentru a
  • îndepărta măcar o parte din sare)
  • redu cantitatea de sare din timpul gătitului (folosește ierburi aromatice, suc de lămâie, usturoi, condimente)
  • nu ține solnița pe masă când mănânci (pentru a evita tentația de a tot adăuga sare)

RECOMANDĂRI / SUGESTII

17 plante care adoră zațul de cafea – Stimulează creșterea în mod natural!
Rețete

17 plante care adoră zațul de cafea – Stimulează creșterea în mod natural!

11 Legume Rezistente la Căldură – Recoltă bogată chiar și la temperaturi extreme
Rețete

11 Legume Rezistente la Căldură – Recoltă bogată chiar și la temperaturi extreme

Cum îndepărtăm FLORILE OFILITE – Ce flori beneficiază cel mai mult (și care nu au nevoie deloc)
Rețete

Cum îndepărtăm FLORILE OFILITE – Ce flori beneficiază cel mai mult (și care nu au nevoie deloc)

Coada Calului – Pentru infecții urinare,  pietre la rinichi, artrită și reumatism
Rețete

Coada Calului – Pentru infecții urinare, pietre la rinichi, artrită și reumatism

Prăjitură rapidă și delicioasă – Rețetă de vară
Rețete

Prăjitură rapidă și delicioasă – Rețetă de vară

9 vitamine și minerale esențiale care pot ajuta la curățarea Ficatului Gras – Ficatul joacă un rol crucial în diferite procese esențiale din organism
Rețete

9 vitamine și minerale esențiale care pot ajuta la curățarea Ficatului Gras – Ficatul joacă un rol crucial în diferite procese esențiale din organism

Next Post
9 lucruri care îți arată că ai Splina Mărită – 14 cauze și factori de risc – Ce trebuie să știi despre Splină

9 lucruri care îți arată că ai Splina Mărită - 14 cauze și factori de risc - Ce trebuie să știi despre Splină

SUGESTII /RECOMANDĂRI

Prăjitură cu nuci, caramel și ciocolată – O combinație deosebită, un adevărat deliciu
Rețete

Prăjitură cu nuci, caramel și ciocolată – O combinație deosebită, un adevărat deliciu

Gogoși glazurate, pufoase și aerate – Gogoși de casă fragede și fine – Rețetă rapidă
Rețete

Gogoși glazurate, pufoase și aerate – Gogoși de casă fragede și fine – Rețetă rapidă

Conopidă cu usturoi și cașcaval, la cuptor – Se prepară din 1 conopidă, pesmet, 2 ouă, usturoi și…
Rețete

Conopidă cu usturoi și cașcaval, la cuptor – Se prepară din 1 conopidă, pesmet, 2 ouă, usturoi și…

Cea mai bună rețetă pentru pandișpan, mereu îl fac așa – Aveți nevoie de 6 ouă, 1 pahar de zahăr și 1 pahar de făină
Rețete

Cea mai bună rețetă pentru pandișpan, mereu îl fac așa – Aveți nevoie de 6 ouă, 1 pahar de zahăr și 1 pahar de făină

Tratament naturist împotriva bacteriilor din stomac și a infecției cu Helicobacter Pylori
Rețete

Tratament naturist împotriva bacteriilor din stomac și a infecției cu Helicobacter Pylori

Tensiune arterială mare – Simptome văzute și nevăzute – Cauze și factori de risc de care trebuie să ținem cont
Rețete

Tensiune arterială mare – Simptome văzute și nevăzute – Cauze și factori de risc de care trebuie să ținem cont

  • Change privacy settings
  • Privacy settings history
  • Revoke consents

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate

No Result
View All Result
  • Prima pagină

Copyright 2022 kiloRețete © Toate drepturile rezervate