in

Primul semn al Azheimerului nu este, întodeauna, pierderea memoriei

Vezi cele 4 simptome de început ale bolii, pe care majoritatea persoanelor le ignoră – primul semn al Alzheimerului nu este, întotdeauna, pierderea memoriei.

De obicei, când auzim de Alzheimer, foarte mulți dintre noi se gândesc în primul rând la pierderea memoriei. Un nou studiu sugerează că nu este complet adevărat. De fapt, există mai multe semnale ale acestei boli degenerative. Cele mai multe persoane nu cunosc aceste simptome, astfel că le ignoră cu ușurință.

Universitatea de Neurologie Cognitivă din SUA a realizat un studiu prin care se arată că modul în care am perceput și interpretat până acum Alzheimer-ul nu este greșit, dar este incomplet.

Dr. Emily Rogalski ne povestește cum a dorit să publice cazurile celor care avea semne de PPA, dar care nu erau acceptați de clinicile specializate în Alzheimer întrucât nu se dorea să li se pună diagnosticul de Alzheimer.

PPA-ul afectează creierul, iar simptomele bolii Alzheimer depind foarte mult de partea afectată a creierului. Din nefericire, acest lucru nu poate fi aflat decât dupăo examinare post-mortem.

Care sunt simptomele asociate cu PPA – Afazia Primitiv Progresivă?

#1 Încrederea în sine este mult prea crescută

Mai întâi, se instalează lipsa totală de inhibiții. Acest simptom poate fi prezent în mai multe forme ale bolii Alzheimer, inclusiv PPA.

Dr. Rogalski ne oferă un exemplu al unui astfel de comportament: „Cineva care înainte era mult prea timid chiar și pentru a merge la chioșcul din colț pentru a cumpără mâncare, dintr-o dată nu numai că se duce fără nici o problemă, însă îi mai dă și un pupic vânzătoarei, pe care nici măcar nu o cunoaște.”

#2 Probleme de vorbire

Acest simptom este întâlnit cu precădere în cazul celor care suferă de PPA. Afazia Primitiv Progresivă este o formă de demență, ce duce la declinul abilității de a ne exprima și de a articula cuvintele. Pacienții fie vorbesc rar, peltic, fie folosesc cuvintele în mod greșit sau au un vocabular din ce în ce mai restrâns.

#3 Dificultăți de scriere

Persoanele care nu aveau nicio problemă, dintr-o dată nu mai pot scrie corect, nu mai știu să despartă cuvintele în silabe sau nu își mai amintesc cum se completează un simplu formular.

#4 Dificultăți de citire

Pacienților li se pare dificil să citească o frază sau un paragraf. Afazia Primitiv Progresivă poate fi provocată fie de boala Alzheimer, fie de o degenerare frontotemporală.

Specialiștii de la Universitatea de Neurologie Cognitivă au verificat, prin intermediului imagisticii PET amiloid, dacă Alzheimer-ul este cauza principală a PPA. S-a descoperit că există mai multe forme de Alzheimer, ce au manifestări diferite. De multe ori, simptomele acestora sunt ignorate fie de pacienți, fie de medici.

Sursă: andreilaslau.ro, Echipa Dr. Andrei Laslău

loading...

Care este tensiunea arterială normală în funcție de vârstă? Consultă tabelul

Ai peste 40 de ani? Vezi de ce ar trebui să consumi aproape zilnic ceai de coada calului