Renumitul doctor Ostin Mungiu a fost cel care a introdus studiul durerii în România și a făcut în 2005 Legea folosirii opioizilor în scopuri medicale, legea după care se vinde și acum, legal, morfina în țara noastră.
La începutul de 1800, spițerul german Friedrich Serturner (tânăr ajutor într-o farmacie pe vremea aceea), a reușit să extragă din opium un alcaloid puternic pe care l-a numit morfină (de la Morfeus, zeul somnului).
Da, lumea trata durerea cu opium de mii de ani, dar pentru dureri destul de mari (precum durerea de dinți, de exemplu), opiumul nu prea ajuta iar medicii dădeau vina pe farmaciști, acuzându-i că folosesc opium de proastă calitate.
Așadar, tânărul Serturner a izolat substanța puternică din opiu și i-a pus numele de morfină. Le-a zis șefilor și altor farmaciști, dar nimeni nu l-a băgat în seamă, astfel că, frustrat, a și uitat de descoperirea lui o perioadă. Asta până într-o seara când îl durea atât de tare o măsea, că și-a amintit de morfină și a luat o doză. A adormit buștean și când s-a trezit a doua zi nu a mai avut nimic. Cam așa se întâmplau studiile clinice în secolul XIX, oamenii încercau medicamente pe sine și pe cei din jur.
Creierul și sistemul nervos conțin celule numite neuroni. Simțim durerea pentru simplul fapt că dintr-un neuron la altul, ea ajunge la creier. Receptorii durerii stau sub piele, la suprafața organelor, în mușchi sau în articulații. Când ne lovim sau ne doare ceva, acești receptori duc informația de la locul faptei la creier, prin măduva spinării.
Opioidele, deci și morfina, blochează în mai multe locuri această transmisie a informației: de la locul dureros la creier. Cu toate acestea, problema este că creierul nostru se obișnuiește repede cu nivelul și cu frecvența acestor semnale și, mai rău, începe să aibă nevoie de ele doar ca să se simtă normal.
Vorbim despre rezistență, respectiv dependență.
La început de secol XX, morfina se folosea deja peste tot: de la anestezii în intervențiile chirurgicale până la durerile de dinți la copii, tuse la copii, durere de burtă. Se folosea chiar și în cazul persoanelor care făceau abuz de alcool (pe principiul: e mai bine un drogat care doarme liniștit decât un bețiv violent).
Cu apariția seringii hipodermice (în jur de 1850), utilizarea morfinei a explodat: seringa a redus timpul de efect al morfinei de la 1-2 ore, cum se întâmpla dacă era înghițită, la instantaneu (ca orice intravenos).
Dincolo de dezvoltarea chirurgiei, i-a ajutat pe mulți și în timpul războaielor (pe răniți, muribunzi sau doar îngroziți de ororile războiului), astfel că America (după Războiul Civil) și întreaga lume (după Primul Război Mondial) s-au trezit cu generații de dependenți. Cercetătorii au încercat să rezolve problema dependenței și prin 1850 au inventat heroina, de două ori mai puternică decât morfina, care nu dădea dependență și care transforma oamenii obișnuiți în eroi (de aici și hero-ul din nume; în spital heroina se numește diamorfină). Evident, partea cu dependența nu le-a ieșit, chiar dimpotrivă.
În funcție de nevoi, s-au separat numeroase derivate din opiu, mai mult sau mai puțin naturale. Cea mai folosită variantă este codeina, de 10 ori mai puțin puternică decât morfina, un medicament folosit și azi împotriva diareei și tusei.
Morfina are o lungă listă de indicații, atât în dureri acute cât și în cele cronice. Menționăm doar câteva:
- dureri după operații
- facturi (mai ales de coaste)
- infarct miocardic
- infarct pulmonar
- dureri datorate cancerului
De asemenea, la fel de lungă este și lista contraindicațiilor, printre care menționăm:
- alergii
- astm
- insuficiențe
Deseori, efectele adverse sunt majorări (exacerbări) ale efectelor urmărite:
- constipație
- somnolență
- probleme respiratorii
Cum acționează morfina și opioidele asupra respirației?
Odată cu inhibarea receptorilor care transmit durerea, opioidele fac exact același lucru și cu receptorii care se ocupă de respirație. Acesta este motivul pentru care se estompează în creier nevoia de respirație.
În doze mici, cum e codeina, asta înseamnă relaxarea sistemului respirator, mai puțină tuse sau durere în piept. În cazul unor supradoze, atenție, pacientul moare pur și simplu, deoarece nu simte nevoia de a respira.
