kiloCalorii Blog Pagina 89

Cele mai eficiente 11 remedii naturiste pentru tuse – Salvează articolul

Pe parcursul unei raceli ne confruntam cu tusea seaca si tusea productiva, ambele la fel de sacaitoare. Natura ne ajuta insa cu cateva remedii usor de folosit, pentru ameliorarea tusei.

Ceapa

Da, puteti trata tusea cu succes folosind ceapa, atat sub forma de sirop cat si sub forma de ceai. Pentru ceai, fierbeti ceapa si adaugati o jumatate de lamaie, cateva frunze de menta si putina miere de albine. Ideal este sa consumati patru cani pe zi. Daca optati pentru siropul de ceapa, trebuie sa stiti ca acesta ajuta si la decongestionarea cailor respiratorii, dar reduce si febra si combate tusea seaca.

Ridiche neagra

Indiferent daca tusea care va supara este seaca sau productiva (cu expectoratie), ridichea neagra este raspunul problemei voastre. Puteti cumpara siropul de ridiche neagra din farmacii naturiste, dar la fel de bine il puteti prepara in casa. Taiati frunzele si in scobitura ramasa adaugati cateva linguri de miere si lasati la macerat peste noapte. De a doua zi, puteti incepe administrarea cu 3-6 lingurite, de preferinta intre mese.

Miere

Pe langa folosirea in combinatie cu sucul de lamaie sau hreanul, mierea de albine este indicata in cazul tusei pentru proprietatile sale calmante. Mai mult, mierea de albine are aceeasi putere de vindecare ca si dextrometorfanul, un ingredient activ folosit de majoritatea siropurilor impotriva tusei. Mai puteti amesteca mierea cu tinctura de propolis sau cu suc de ridiche neagra tot pentru calmarea si combaterea tusei.

Hrean

Sezonul rece este unul dintre cei mai mari dusmani ai sistemului imunitar, insa multi specialisti recomanda hreanul drept un antibiotic natural si o sursa importanta de calciu, magneziu, vitamina C. Toate acestea sunt eficiente in lupta cu stafilococii si streptococii dar prezinta si proprietati expectorante. Pentru calmarea tusei, cea mai buna metoda este sa consumati radacina de hrean rasa, in amestec cu mierea de albine.

Lamaie

Multi medici naturisti sunt de acord ca cel mai bun remediu pentru tuse este reprezentat de siropul de lamaie si miere preparat in casa. De exemplu, puteti amesteca sucul de la una sau doua lamai cu doua sau trei lingurite de miere de albine. Siropul rezultat are proprietati calmante dar in acelasi timp si dezinfectante, insa aveti grija sa nu mai consumati nimic cel putin 30 de minute dupa administrarea siropului.

Patlagina

Frunzele de patlagina sunt cunoscute pentru proprietatile lor emoliente, antiinflamatorii si antimicrobiene, deci va puteti baza pe aceasta planta in caz de tuse, dar intrebuintarile patlaginii se extind si in cazul laringitelor, faringitelor sau a racelilor. Ca mod de administrare, patlagina se poate consuma sub forma de pulbere dupa mese, ca infuzie sau ca sirop.

Tei

Amestecat cu bicarbonat de sodiu, ceaiul de tei este folosit pentru gargara si poate trata cu succes amigdalele inflamate si tusea convulsiva. In plus, ceaiul de tei are si un efect usor sedativ datorita substantelor active continute de florile de tei, ceea ce ajuta la calmarea iritatiilor produse de tuse dar si la combaterea tulburarilor de somn.

Ciubotica cucului

Ciubotica cucului este una dintre primele plante care apar primavara, iar florile au un parfum asemanator cu cel al freziilor. Pentru siropul de tuse se folosesc radacinile, care se administreaza de mai multe ori pe zi, fara a depasi doza de doua, maximum trei lingurite. Pentru dureri de gat, se recomanda o lingurita rasa din pulberea obtinuta prin macinarea florilor de ciubotica cucului, de trei ori pe zi, intre mesele principale.

Muguri de pin

Bogati in tanin si vitamina C, mugurii de pin sunt alegerea naturista ideala in cazul tusei datorita proprietatilor antiseptice si expectorante pe care le ofera. Sunt de asemenea eficienti si in cazul bronsitelor, iar ca administrare, mugurii de pin pot fi prezenti sub forma de ceai sau sirop.

Ghimbir

Ghimbirul este un remediu eficient in tratarea tusei astmatice, avand proprietati antiinflamatoare. Substantele active din ghimbir relaxeaza membrana cailor respiratorii, reusind sa combata si sa previna tusea. Fierbe cateva felii de ghimbir in apa, opreste focul, acopera recipientul cu o farfuriuta si lasa-l cateva minute. Consuma apoi ceaiul indulcit cu miere, dar si cu un strop de zeama de lamaie.

Inhalatii cu aburi

Tusea productiva, care produce mucus, poate fi ameliorata cu ajutorul inhalatiilor cu aburi. Fa-ti un dus fierbinte cu aburi din belsug si respira abdominal cat timp stai in baie. Dupa ce iesi din baie, asigura-te ca bei un pahar plin cu apa pentru a preveni deshidratarea.

Cele mai sănătoase 27 alimente alcaline – Luptă împotriva obezității și previn bolile de inimă

Organismul uman a devenit din ce în ce mai încercat, după ce îl agresăm zilnic cu ingrediente și mâncare procesată, care afectează în mod vădit nivelul pH-ului său.

Dacă mănânci semipreparate constant, cu siguranță organismul tău este bombardat de alimente acide, ceea ce este un dezastru pentru el, construit să trăiască alcalin.

Așadar, faptul că ne îndopăm cu alimente nesănătoase este cât se poate de grav pentru sănătatea noastră!

Cu cât mâncăm mai multe alimente acide, cu atât mai mult ne schimbăm nivelul ph-lui. Acidul acesta este periculos și va crea un mediu periculos, sistemul nostru imunitar va fi slăbit și vom deveni vulnerabili în fața multor boli.

Care sunt cele 27 de alimente alcaline pe care ar trebui să le consumăm?

Axați-vă pe consumul acestor alimente sigure, alcaline, care vor deveni aliatul sănătății voastre. Sunt multe, aveți de unde alege. Mâncați-le cu încredere! Desigur, cei aflați sub tratamente pentru diabet, tensiune etc, trebuie să se consulte cu medicul, înainte de a le trece pe lista zilnică.

Pepenele este fabulos când este vorba de curățarea colonului. Este un aliment super alcalin, are un pH de 8,5. Este bogat în apă (95%) și fibre, un aliment deosebit de sănătos.

Semințele de in. Bogate în fibre și vitamina E, sunt un aliment alcalin și antiinflamator, pot fi remediul perfect pentru femeile aflate la menopauză, este vital să le introduceți în meniu.

Mangoldul. Este o legumă verde, rudă cu sfecla și din aceeași familie cu spanacul și varza kale. Mangoldul este o leguma de la care folosim frunzele, frumoase, crocante si gustoase. Mangoldul e plin de antioxidanti si substante cu rol antiinflamator si de detoxifiere, este alcalin și elimină radicalii liberi din corp.

Hrișca. Înlocuitorul ideal al grâului. Acest aliment alcalin vă va accelera metabolismul și energia, vă apără de boli de inimă.

Uleiul de măsline. Un alt aliment alcalin bogat în vitamina E și acizi grași mononesaturați. De aceea este atât de recomandat.

Lămâia. Un aliment super alcalin, tratează și previne o mulțime de afecțiuni, este esențial să o consumați cât puteți de des.

Castravetele. Este un bun remediu pentru piele, îi echilibrează pH-ul, iar aceasta va arăta mai tânără. Este bun la orice, conține 90% apă.

Mango. Acest fruct este un remediu uluitor când este vorba de curățarea colonului.

Papaya. Mulți consideră acest aliment alcalin un laxativ natural. De aceea poate curăța colonul foarte bine.

Ananas. Este foarte indicat în curele de slăbire.

Quinoa. Menține un nivel sănătos al glucozei în sânge.

Avocado. Bogat în acizi grași mononesaturați, menține sănătatea inimii.

Varza de Bruxelles. Mulți nutriționiști spun că este un aliment care previne cancerul, dar încă nu există studii care să ateste acest lucru.

Grepfrut. Acest fruct este o sursă excelentă de vitamina A și C.

Pătrunjel. Ajută la curățarea intestinelor.

Fructe de pădure. Alcaline, conțin o mulțime de antioxidanți.

Spanac. Este o legumă excelentă, care abundă în vitamine.

Banana. Este un superaliment care trebuie inclus neapărat în meniul dumneavoastră.

Algele. Sunt o excelentă sursă de fier.

Portocalele. Combat virozele și gripa.

Morcovii. Legume care conțin betacaroten, susțin vederea.

Conopida. Acest aliment este un înlocuitor sănătos al pâinii.

Strugurii. Sursă excelentă de antioxidanți, abundă în vitamine, țin în frâu tensiunea arterială.

Broccoli. Dacă veți consuma acest aliment înăbușit (gătit la abur), vă puteți reduce nivelul colesterolului rău.

Varză murată. Este un aliment probiotic pe care ar trebui să îl includeți în meniul dumneavoastră.

Germeni de lucernă. Sunt ușor de digerat și vă echilibrează hormonal.

Sursă: doctorulzilei.ro

Busuiocul – Tot ce trebuie să știți despre această plantă vindecătoare

Busuiocul este apreciat încă din antichitate, iar astăzi este utilizat pentru efectele sale antispastice, expectorante, antifungice. Planta poate fi folosită sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, ulei volatil sau chiar pentru băi terapeutice.

De asemenea, busuiocul conține vitamina C, vitamina A și substanțe tonice și antioxidante. În plus, busuiocul este o sursă bogată de calciu și fosfor, minerale esențiale pentru o bună dezvoltare a țesutului osos.

Busuiocul este un remediu natural cu efecte uimitoare în cazul infecțiilor respiratorii, astmului, aterosclerozei, combate stresul, previne infecțiile orale, ameliorează migrenele, îmbunătățește digestia.

Iată de ce este bine să bei ceai de busuioc:

Ceaiul de busuioc este un veritabil diuretic care ajută rinichii să elimine toxinele acumulate. În plus, având și proprietăți antiinflamtoare acesta ajută la prevenirea infecțiilor urinare.

Atunci când este consumat în cantități mici, ceaiul de busuioc previne producția în exces de cortizol, hormonul stresului. În plus, ceaiul se pare că poate stimula producția de endorfine.

Menține sănătatea orală și previne gingivita. Având mulți antioxidanți care reduc inflamația, ceaiul de busuioc poate contribui la menținerea sănătății orale.

Facilitează digestia. De asemenea, poate ameliora durerile de stomac. În plus, busuiocul este un remediu excelent pentru constipație, balonare și ameliorează simptomele de colon iritabil. Toate acestea fiind explicate prin faptul că busuiocul este un antiseptic intestinal de excepție.

Stimulează lactația. Sunt studii care arată că busuiocul ar putea să stimuleze circulația sângelui dar și secreția de lapte matern de aceea ceaiul este indicat femeilor care alăptează.

Reduce riscul de apariția a bolilor cardiovasculare. Sunt studii care arată că dacă este băut constant, ceaiul de busuioc poate contribui la scăderea colesterolului rău – LDL – și poate reduce riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare. În plus, reduce tensiunea arterială în cazul pacienților cu hipertensiune arterială.

Ameliorează durerile artritei dar și cele specifice reumatismului. Acest lucru se explică pentru că busuiocul are proprietăți antiinflamatorii care reduc inflamația de la nivelul articulațiilor.

Scade nivelul zahărului din sânge, contribuind la normalizarea glicemiilor.

Menține sănătatea oaselor și previne formarea osteoporozei. Busuiocul este o sursă excelentă de vitamina K, vitamină utilă în menținerea sănătății oaselor. De asemenea, vitamina K contribuie la o bună absorbție a calciului.

Dovlecei cu roșii și cașcaval, la cuptor – O masă ușoară și gustoasă, o să vă placă mult

Ingrediente:

  • 1-2 roșii
  • 250 g dovlecei
  • 1 ardei gras
  • 3 linguri smântână
  • 2 linguri lapte
  • 1 ou
  • 30 g cașcaval tare
  • sare, piper, condimente

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem roșiile și dovleceii rondele. Ardeiul îl curățăm de semințe și îl tăiem inele.

2. Așezăm legumele într-o formă de copt.

3. Condimentăm după bunul plac. La final, adăugăm smântâna și cașcavalul dat prin răzătoare.

4. Într-un bol, batem ouăle. Adăugăm laptele și turnăm compoziția în tavă.

5. Coacem la temperatura de 180 de grade, timp de 35 de minute.

Tartă delicioasă cu căpșuni – O prăjitură foarte ușor de făcut

Ingrediente:

  • 2 ouă
  • 250 g zahăr
  • 10 g praf de copt
  • 125 ml ulei
  • 375 g făină
  • 250 ml lapte
  • 300 g căpșuni
  • vanilie

Mod de preparare:

1. Turnăm făina într-un bol. Adăugăm praful de copt, vanilia și amestecăm bine.

2. Cu ajutorul unui mixer, batem ouăle. Adăugăm laptele, uleiul și mixăm bine.

3. Turnăm compoziția obținută în bolul cu făină.

4. Turnăm aluatul într-o tavă tapetată cu făină. Pe deasupra, așezăm capșunile tăiate felii.

5. Coacem la temperatura de 180 de grade, timp de 30 de minute. La final, decorăm cu zahăr pudră.

Sunt demențial de buni – Cei mai gustoși dovlecei marinați

Ingrediente:

  • 2 kg dovlecei tineri
  • 3-4 căței de usturoi
  • boabe de ienibahar
  • 5-6 cuișoare
  • verdeață
  • 1 l apă
  • 1-2 linguri sare
  • 2 linguri zahăr
  • 20 ml oțet 9%

Mod de preparare:

1. Pentru început, sterilizăm borcanele.

2. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem dovleceii rondele. Usturoiul îl tăiem mărunt.

3. În borcane, așezăm flori de mărar, țelină, pătrunjel. Repartizăm uniform boabele de ienibahar și cuișoarele.

4. Umplem borcanele cu felii de dovlecei. Acoperim cu verdeață.

5. Pentru marinadă, punem apa la fiert. Adăugăm sarea, zahărul, oțetul și amestecăm bine.

6. Turnăm compoziția în borcane, pe urmă le închidem ermetic și le lăsăm la răcit.

Șnițele de cartofi, cu ceapă verde și cașcaval – Am mâncat ieri pentru prima oară și m-au cucerit total

Ingrediente:

  • 1 kg cartofi
  • 2 ouă
  • 30 g cașcaval
  • 75 g făină
  • 1 ceapă
  • sare
  • ulei

Mod de preparare:

1. Pentru început, punem cartofii la fiert. După ce s-au răcit, îi decojim și îi facem piure.

2. Dăm cașcavalul prin răzătoarea mică.

3. În piureul de cartofi, adăugăm ouăle. Amestecăm bine, pe urmă adăugăm făina, ceapa tăiată mărunt și cașcavalul. Amestecăm bine până la omogenizare.

4. Cu ajutoru mâinilor, formăm șnițele. Le dăm prin pesmet și le coacem într-o tigaie încinsă cu ulei. Gătim, la foc mic, pe ambele părți până se rumenesc frumos.

Poftă bună!

Rețeta originală, de la bunici – Foi de viță-de-vie pentru sarmale

Ingrediente:

  • 70 frunze de viță de vie
  • 3 linguri sare
  • 1500 ml apă

Mod de preparare:

1. Pentru început, spălăm frunzele de viță de vie.

2. Cu ajutorul unui cuțit, îndepărtăm codițele.

3. Așezăm frunzele într-un vas. Turnăm 800 de ml de apă și adăugăm sarea. Lăsăm frunzele în soluția salină 30 de minute.

4. Așezăm frunzele într-un vas cu apă fierbinte.

5. Adăugăm 1-2 linguri de sare.

6. Suprapunem 3 frunze și formăm un rulou. Procedăm la fel cu frunzele rămase.

7. Așezăm rulourile în borcane.

8. Turnăm saramura fierbinte și închidem borcanele ermetic. Se lasă într-un loc răcoros timp de 2-3 săptămâni.

O rețetă ce nu trebuie să-ți lipsească – Dovlecei marinați în sos tomat (pentru iarnă)

Ingrediente:

  • 1,2 kg dovlecei
  • 800 ml apă
  • 125 ml sos de tomate
  • 4 linguri oțet
  • 1 linguriță muștar
  • 4 frunze mărar
  • 4 căței de usturoi
  • 4 frunze de cireș
  • 1 ardei iuțe
  • 75 g zahăr
  • 30 g sare

Mod de preparare:

1. Spălăm dovleceii sub jet de apă.

2. Tăiem dovleceii în bucățele de 8 cm lungime.

3. Repartizăm în fiecare borcan câte o frunză de mărar, un cățel de usturoi, 1 frunză de cireș și câteva bucățele de ardei iute.

4. Repartizăm și bucățelele de dovlecel. Umplem borcanele cu apă fierbinte și le lăsăm 10 minute.

5. Separat, punem la fiert 800 ml de apă. Adăugăm zahărul, sarea, sosul de tomate, muștarul și amestecăm bine până când compoziția a început să fiarbă.

6. Scurgem borcanele de apă. Pe urmă, repartizăm câte o lingură de oțet în fiecare borcan iar la final le umplem cu marinada pregătită anterior.

7. Închidem borcanele ermetic și le răsturnăm. Le acoperim cu o pătură și le lăsăm 2 zile la răcit.

Să aveți poftă!

Prăjitură de vis – Rețetă fără coacere, gata în doar 5 minute

Cred ca este cel mai rapid desert ce il poti pregati. Este super cremoasa si gustoasa si chiar o poti face pentru musafiri sau pentru familie. Nu trebuie sa folosesti cuptorul sau aragazul pentru a o pregati.

Ingrediente prajitura:

500 ml de lapte, 220 gr smantana pentru frisca
450 gr de biscuiti (petit beurre sau graham)
1 plic de crema de vanilie

Ingrediente necesare pentru glazura:

200 gr de zahar pudra, 3 linguri de lapte caldut
3 linguri de unt + 3 linguri de cacao

Cum se prepara?

Incepeti prin a pregati crema de vanilie – se mixeaza cu laptele pana devine consistenta iar mai apoi se amesteca cu frisca batuta bine.

Pentru glazura se amesteca toate ingredientele.

Intr-o tava potrivita, se pune 1 strat de biscuiti – jumatate din crema – iar biscuiti – crema ramasa – biscuiti – si ultimul strat va fi glazura de cacao

Se da la frigider pentru 7-8 ore inainte de a fi taiata.

Va doresc pofta buna!