kiloCalorii Blog Pagina 51

Dietă pentru persoanele cu tendinţe de îngrăşare – Sfaturile și recomandările medicului fitoterapeut Ovidiu Bojor

Potrivit specialistului, dietele drastice pentru a putea slăbi nu sunt soluţia potrivită, iar în ce priveşte regimul alimentar sănătos de menţinere a greutăţii normale, medicul fitoterapeut afirmă că acesta trebuie însuşit încă din copilărie. Ce alte sfaturi dă medicul Ovidiu Bojor persoanelor ce suferă de supraponderabilitate?

Ovidiu Bojor este cunoscut drept fondatorul fitoterapiei române moderne şi recomandă câteva sfaturi pentru persoanele care manifestă tendinţă spre obezitate sau îngăşare.

Sfatul renumitului fitoterapeut este să se controleze încă din copilărie regimul alimentar la persoanele care au tendinţa să se îngraşe. Astfel, potrivit medicului, trebuie schimbat obiceiul greşit de a face un cult din servirea mesei, în care domină plăcerea de a mânca. Ovidiu Bojor afirmă că acest obicei nociv se moşteneşte din familie.

Totodată, expertul nu recomandă diete de slăbire drastice deoarece acestea au ca rezultat dezechilibre metabolice, ci un regim în care obiectivul este scăderea ponderală treptată şi sănătoasă. Acest regim trebuie să fie constant, persoanele care îl ţin se vor mulţumi să scadă în greutate de la 1 kg sau 2 kg pe săptămână. Pe zi se reduc aproximativ 200-300 de calorii cu un astfel de regim.

Regimul alimentar

Ovidiu Bojor recomandă ca regimul alimentar pentru persoane cu tendinţe spre îngrăşare sau obezitate să includă zilnic supe, salate de crudităţi, dar şi carne şi lactate, fructe, condimente, apă cu lămâie, suc de cictrice sau zeamă de varză. În cartea sa Medicina Naturistă, Ovidiu Bojor recomandă şi o zi de post total pe săptămână.

Scapă de grăsime cu aceste exerciții!

Fitoterapeutul recomandă supe nu doar la prânz, ci şi dimineaţa, iar acestea pot fi supe de zarzavaturi, de sfeclă, de roşii dar să nu conţină găluşte sau paste făinoase. În dieta zilnică specialistul recomandă salatele la începutul mesei deoarece fiind crude dau repede senzaţia de saţietate. El recomandă în consum roşii, spanac, praz, conopidă, dovlecei, morcov, ţelină, ardei gras, ridichi, lăptucă, ceapă crudă, varză roşie şi albă, mărar, vinete, în diverse combinaţii.

Carnea

Recomandarea în ce priveşte carnea este să se consume carne slabă de vită, pasăre şi peşte precum ştiucă, şalău, biban, peşte slab în general. Lactatele care se pot consuma sunt brânza nesărată de vaci, caş, iaurt, lapte integral în cantităţi mai mici, dacă acestea nu sunt degresate.

În calitate de garnitură se poate alege orz, orez brun, mămăligă, conopidă, fasole păstăi, ciuperci. Pâine, doar neagră şi din făină integrală, cu tărâţe. Fitoterapeutul recomandă folosirea condimentelor în mâncare, precum ardei iute şi piper negru, pentru că ele accelerează metabolismul şi stimulează intens arderea caloriilor.

Fructe amărui

În ce priveşte desertul, Ovidiu Bojor recomandă persoanelor cu tendinţa spre îngrăşare fructele amărui, precum portocalele roşii, fructele cu un conţinut mic de glucide, cum ar fi cireşe, mere, pere, gutui, vişine, portocale, lămâi, fragi, zmeură, căpşuni, piersici şi caise. Doar în cantităţi mici se recomandă consumul de banane sau stafide.

Zeamă de varză

Ovidiu Bojor susţine importanţa curei cu suc de citrice sau zeamă de varză, câte o cană pe stomacul gol, iar sucul de citrice poate fi făcut în casă: o portocală, o lămâie, un grapefruit, 300 ml apă şi 2 linguriţe de miere. Alături de această cură, Bojor sugerează şi câte 8 pahare pe zi cu apă plată sau de izvor cu lămâie, iar consumatorii de cafea pot bea după apa cu lămâie şi cafea dar neîndulcită. În acest regim alimentar sunt interzise total dulciurile din comerţ, zahărul, cremele, halvaua, budincile, gogoşile, frişca, îngheţata, prăjiturile, ciocolata, bomboanele dar şi mezelurile, carnea grasă, făina albă, chipsurile, slănina, murăturile, conservele, vinul dulce, berea şi tutunul, maioneza, pizza, cartofi prăjiţi şi bineînţeles, toate produsele de tip fast-food.

4-5 mese pe zi

O altă indicaţie a fitoterapeutului Ovidiu Bojor este să se consume 4-5 mese pe zi şi micul-dejun să fie obligatoriu consumat, iar alimentele trebuie mestecate încet. El afirmă că ultima masă servită trebuie să fie la ora 19, iar regimul de slăbire ar trebuie să interzică şi gustările foarte consistente dintre mese.

Ovidiu Bojor este supranumit părintele fitoterapiei româneşti. Academicianul, membru al Academiei de Științe Medicale şi fondator al fitoterapiei moderne româneşti este autorul a mai multor cărţi şi tratate de fitoterapie.

Ceaiuri recomandate pentru cei cu Helicobacter Pylori

Conform statisticilor OMS, două treimi din populația mondială este infectată cu Helicobacter Pylori,  o bacterie de care nu avem cum să ne ferim, fiind prezentă peste tot în mediul înconjurător.

Helicobacter Pylori este o bacterie patogenă, care se localizează strict la nivelul mucoasei gastrice – în stomac. Infectarea cu Helicobacter Pylori se face pe cale orală, principala cauză a infectării fiind igiena deficitară.

Duce la leziuni gastrice și duodenale

Această bacterie stă la baza apariției multor leziuni gastrice și duodenale – de la simpla inflamație a mucoasei gastrice, până la gastrite în forme cronice, cu evoluție către gastrite atrofice.

În timp – zeci de ani – ea poate degenera, specialiștii  considerând că apariția cancerului gastric este în proporție de 90% legată de infecția cu Helicobacter Pylori. Infecția cu Helicobacter Pylori este responsabilă și de apariția leziunilor limfoide la nivelul stomacului – o formă de cancer limfatic numit limfomul de tip MALT.

Ceai de rădăcină de lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra)

Lemnul-dulce protejează pereții stomacului de eventuale leziuni, vindecându-le deja pe cele existente și atenuând simptomele infecției cu Helicobacter Pylori.

Lemnul-dulce este contraindicat în hipertensiune, hipotiroidie pronunțată, ciroză avansată, boli biliare aflate în fază acută.

Într-un litru de apă clocotită se adaugă 50 g rădăcină de lemn-dulce. Se lasă să fiarbă timp de 10 minute, după care se lasă la macerat 5-6 ore. Se bea câte 1 pahar, de 3 ori pe zi, în cure de 3 săptămâni. Cura se reia peste 10 zile.

Ceai de ienupăr (Juniperus communis)

Ceaiul de ienupăr are un puternic efect antibiotic, distrugând tulpinile virusului Helicobacter Pylori. Împotriva gastritei produsă de infecția cu această bacterie, curele cu ceai de ienupăr sunt extrem de utile.

  • Într-o jumătate de litru de apă se adaugă 3-4 lingurițe de boabe de ienupăr mărunțite. Se lasă la macerat timp de 8-10 ore, după care se strecoară.
  • Lichidul se păstrează, iar planta rămasă după filtrare se fierbe ȋn încă o jumătate de litru de apă, timp de 5 minute. Se lasă la răcit, apoi se filtrează. La final, se combină cele două extracte.

Se consumă câte 3 căni de ceai, zilnic – dimineața, la prânz și seara, cu 15 minute înainte de masă. Se țin cure de 21 de zile. După o pauză de 14 zile, tratamentul se poate relua.

Ceai din amestec de plante

Acest ceai diminuează procesele inflamatorii în stomac și intestine produse de Helicobacter Pylori, previne ulcerația sau apariția cancerului.

  • În 500 ml. apă rece se adaugă 7 cuișoare, 1 linguriță de pelin și 10 floricele de vetrice. Se pun pe foc, se aduc până la fierbere, și se lasă să fiarbă pe foc mic, acoperite, timp de 5-7 minute. Se stinge focul, iar ceaiul se filtrează doar după ce s-a răcit.
  • După strecurare, decoctul se mai pune pe foc mic, adăugându-se în el 1 lingură pulbere de turmeric. Se amestecă periodic și se lasă să atingă o temperatură de 90 de grade. Se lasă să se răcească.

Se iau câte 100 ml. de lichid, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, timp de 7-10 zile.

Tratamentul se poate relua după o pauză de 14 zile.

Bea în fiecare seară aceste ceaiuri – Ceaiuri pentru slăbire și curățarea ficatului

Organismul tău are nevoie de un ritual de îngrijre ce trebuie făcut zilnic, însă de o atenție deosebită are nevoie ficatul, rezerva de sânge a organismului.

Este bine de știut că există anumite băuturi care te pot ajuta să îți cureți organismul și să îl ajute să funcționeze mai bine. Pe parcursul zilei se acumulează diferite toxine în organism de la alimentația necorespunzătoare, de la poluarea din aer, motiv pentru care este indicat ca seara înainte de culcare să îi dai o mână de ajutor organismului.

Ceai de mușețel

Una dintre cele mai ușoare băuturi de preparat, cel mai indicat fiind să adaugi apa fiartă peste o lingură de plantă la o cană de ceai. Lasă la infuzat maxim 10 minute, strecoară ceaiul și apoi poți să îl bei.

Pe lângă faptul că te va ajuta să dormi mai bine, ajută la relaxarea creierului și asta datorită cantității de antioxidanți conținut. Ajută al curățarea ficatului, a intestinelor și facilitează eliminarea toxinelor.

Infuzia de lămâie

Curăță o lămâie și pune-o la fiert într-un litru de apă. Las-o 5 minute acoperită, apoi strecoară ceaiul și bea-l cu o oră înainte de a te băga în pat. Atât vitamina C, mineralele cât și antioxidanții din lămâie îți vor oferi un puternic efect diuretic care te va ajuta să elimini txinele, bacteriile și toate celelalte aspete negative din organismul tău.

În plus, acest remediu te va ajuta să scapi și de kilogramele nedorite, accelerând procesul de arderi a metabolismului în timp ce dormi.

O altă variantă de a folosi lămâia este să o combini cu ghimbirul. Și anume, ia o bucată de ghimbir, taie-o în bucăți mici sau da-o pe răzătoare, o jumătate de lămâie și pune-le la fiert pentru 10 minute. Strecoară ceaiul obținut și consumă-l înainte de culcare.

Ambele ingrediente îți vor oferi un adevărat efect antiinflamator, antibacterian și îți vor întări sistemul imunitar.

Ceai de mentă

Lasă la infuzat pentru 10 minute o mână de frunze de mentă. Consumă-l când este călduț acest ceai pentru a beneficia din plin de toți antioxidanții ce îi conține și mai ales de uleiurile esențiale care ajută la accelerarea metabolismului, ajutându-l să elimine toate toxinele acumulate pe parcursul zilei.

Pe lângă acțiunea sa benefică asupra ficatului, ceaiul băut seara înainte de culcare te va ajuta să te relaxezi și să te detașezi după o zi plină și agitată la birou, și în plus este un moment plăcut de împărtășit în familie.

Aveți lipsă de vitamina B12? Sunteți mai mereu slăbiți și obosiți? Consumați mai des aceste 4 alimente

Lipsa vitaminei B12 vă face să vă simțiți slăbiți și obosiți? Consumați aceste patru alimente pentru creșterea și restabilirea nivelului de vitamina B12 din organism: această vitamină este considerată a fi cea mai complexă, întrucât are un rol deosebit de important pentru organismul nostru.

Lipsa vitaminei B12 poate fi cauza multor boli și a unor dezechilibrare ale stării de sănătate. În acest articol, vă vom prezenta cele mai importante 4 beneficii ale vitaminei B12 și 4 simptome ale deficienței de vitamina B12, precum și alimentele ce trebuie consumate pentru combaterea acesteia.

4 beneficii ale vitaminei B12 asupra sănătății

  1. Previne leziunile nervilor. Vitamina B12 ajută organismul să își refacă teaca de mielină – învelișul responsabil de protecția nervilor împotriva toxinelor și radicalilor liberi. În lipsa acestei protecții, nervii vor fi puternic afectați și pot muri, întrerupându-și activitatea către creier.
  2. Protejează inima. Vitamina B12 este foarte benefică sănătății inimii și reduce riscul de boli ale inimii – nivelul ridicat de aminoacid homocisteină. Nivelul de homocisteină din organism este afectat de vitamina B12 și alte tipuri de vitamina B prezente în sânge. Vitamina B12 reduce riscul de infarct, reduce tensiunea, grație reducerii nivelului de homocisteină.
  3. Susține nivelul de energie. Vitamina B12 hrănește celulele și le menține fericite, ajutându-le să producă energie. Deficiența de vitamina B12 face ca celulele să fie înfometate și slăbește organismul. B12 este esențial organismului pentru a putea converti carbohidrații în glucoză, cea responsabilă cu energia. Mai mult, corpul are nevoie de vitamina B12 pentru a putea trimite semnalele nervoase ce duc la contracția musculară și promovarea energiei necesară corpului uman zi de zi.
  4. Menține sănătatea oaselor. Cei care suferă de osteoporoză au un nivel ridicat de homocisteină și un nivel scăzut de vitamina B12. Osteoporoza este o afecțiune caracterizată prin oase slăbite și fragile din cauza pierderii țesuturilor.

4 simptome ale deficienței de vitamina B12

  1. Amețeală. Nivelul scăzut de oxigen din celule cauzează leziuni ale nervilor care provoacă acele ace în picioare și stare de amețeală.
  2. Anemie. Vitamina B12 este implicată în producerea celulelor ce transportă oxigenul numite eritrocite. Deficiența de vitamina B12 cauzează anemie, provoacă leziuni ale nervilor și afectează memoria.
  3. Limbă umflată și inflamată. Persoanele deficiente în vitamina B12 prezintă mici umflături pe limbă și își pierd papilele gustative situate un jurul acestora. Acest lucru duce și la pierderea gustului și, implicit, reducerea apetitului, dat fiind faptul că mâncarea începe să nu mai aibă niciun gust.
  4. Oboseală. Este cel mai important simptom al deficienței de vitamina B12. Fiindcă nu există suficient oxigen în organism, indiferent de cât de mult dorm, persoanele deficiente se vor simți obosite.

Surse alimentare pentru creșterea nivelului de vitamina B12

  • Moluștele. Sunt o sursă excelentă de vitamina B12, sunt bogate în fier și au numai 126 de calorii pe 100 de grame.
  • Carnea de vită. Abundă în vitamina B12 și vitamina A.
  • Ouăle. Foarte bogate în vitamina B12.
  • Carnea de curcan. Nu numai că este delicioasă, dar este o sursă importantă de vitamina B12.

Surse alimentare vegane pentru creșterea nivelului de vitamina B12

  • Cereale
  • Brânză
  • Iaurt
  • Lapte de cocos, de migdale, de soia

Cel mai simplu mod de a curăța covoarele – Nu mai trebuie să le duci la spălătorie

Chiar daca acum se poarta mai mult carpete si covoare mai mici, e bine sa stii cum sa le intretii, fiindca ele sunt o sursa de praf si de acarieni. Covoarele se curata obisnuit sau in profunzime.

Daca te-ai intrebat: cum curat covoarele, noi iti vom da raspunsul, aratandu-ti o metoda simpla si ieftina.

Iata o modalitate eficienta de a va curata covoarele acasa.

Veti avea nevoie de urmatoarele ingrediente

Otet alb – o treime de pahar
Bicarbonat de sodiu – 1 lingura
Detergent pentru haine – de asemenea, 1 lingura
Apa fierbinte – cantitatea sa ar trebui sa fie stabilita de tine, ca sa spunem asa, sa ramana 5 cm gol in pulverizator
un pulverizator ramas de la solutia de spalat gemurile.

Acum amestecati toate ingredientele si turnati amestecul in pulverizator. Pulverizati produsul direct pe covor, lasati cateva minute (3-4) si frecati cu o perie de covoare.

Pregatiti intr-un lighean o solutie de apa calduta si putin otet. Dupa ce ati terminat cu frecatul covorului luati o carpa curata si inmuiati-o in apa din lighen si stergeti covorul. Puteti lasa geamul deschis sau daca va grabiti il puteti usca folosind uscatorul.

Remediu naturist, cu adevărat eficient – Antidotul ficatului gras

În ultimii ani, s-au înmulțit cazurile persoanelor diagnosticate cu ficat gras. Totul se datorează consumului din ce în ce mai crescut de alimente nesănătoase. Ele sunt foarte dăunătoare sănătății ficatului.

Boala cunoscută drept ”ficat gras” este una întâlnită frecvent și se produce din cauza acumulărilor de grăsimi în ficat. Boala se manifestă prin durere în zona superioară superioară a abdomenului (unde este localizat ficatul) și este destul de dificil de tratat.

Persoanele diagnosticate cu ficat gras au diverse simptome, printre care și oboseala accentuată.

Vestea bună este că există un remediu natural care poate trata ficatul gras și este foarte eficient.

Nu îl veți afla din rețetele medicilor, dar specialiștii în medicină alternativă îl recomandă.

Aveți nevoie de:

2 lămâi
2 sfecle roșii de mărimi medii
2 cești cu apă minerală

Înainte, curățați sfecla de coajă, o tăiați bucăți și apoi o faceți piure la blender. Adăugați apoi zeama de la lămâi și apa, după care amestecați bine.

Pentru cele mai bune rezultate, specialiștii recomandă consumul acestui smoothie de trei ori pe săptămână. Vă va purifica organismul și sângele, având o puternică acțiune detoxifiantă și vă va curăța ficatul de grăsimea acumulată.

Un alt suc remediu pentru vindecarea ficatului dv. este amesctecul din: 2 lămâi, 2 cești cu suc de mere proaspăt stors, 500 ml de suc de pătrunjel, jumătate de cățel de usturoi, o bucată mică de ghimbir, 80 ml ulei de măsline și o ceașcă de ceai de plante.

Amestecați totul la blender și beți 5 zile la rând, cu 2 ore înainte de masa de pranz. Vă va curăța ficatul, starea de sănătate va fi vizibil îmbunătățită și vă veți simți plini de energie.

6 remedii naturiste pentru curățarea sistemului limfatic – Pentru infecții frecvente, sinuzită, alergii, ganglioni umflați, oboseală și stres cronic

Când organismul nostru își încetinește activitatea și dă semne evidente de oboseală, este foarte posibil să avem probleme legate de sistemul limfatic. Destul de neglijată și trecută cu vederea, importanța și puterea ascunsă a sistemului limfatic ar trebui să ne preocupe pe toți.

De aceea, detoxifierea sau curățarea limfatică este unul dintre cele mai bune lucruri pe care îl poate face o persoană pentru corpul său. Există câteva tratamente naturiste eficiente, care vă pot ajuta să curățați sistemul limfatic de toxine și impurități și care vă vor reda starea de bine.

Limfa este un lichid transparent care circulă prin vasele și ganglionii limfatici și în spațiile intercelulare ale organismului, transportând diferite substanțe între sânge si țesuturi.

Afectarea circulației limfei se poate manifesta prin: umflarea mâinilor și picioarelor, umflarea amigdalelor, apariția unor infecții, umflarea ganglionilor, scăderea imunității, umflarea splinei, apariția cearcanelor, apariția celulitei.

Sistemul limfatic cuprinde totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui, având rolul de a transporta deșeurile din celule, sânge, colon și rinichi, filtrând bacteriile și microorganismele și eliminând celulele și deșeurile din organism.

Ganglionii limfatici sunt niște formațiuni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții.

Din cauza unui consum excesiv de lactate, tutun, alcool, medicamente, sau din cauza deshidratării, pesticidelor, bolilor și virușilor, sistemul limfatic se poate bloca sau își poate încetini activitatea.

Urmările acestui blocaj nu sunt de neglijat, căci pot crea dezechilibre precum: capacitatea redusă sau incapacitatea de a lupta împotriva infecțiilor și bolilor, apar afecțiuni recurente, umflarea ganglionilor limfatici și a splinei, pietre la amigdale, mâncărimi pe corp, transpirație excesivă, hipertensiune, alergii, sinuzită.

Dacă suferiți de infecții frecvente, sinuzită, alergii, ganglioni umflați sau manifestați oboseală și stres cronic, este indicat să recurgeți la unul dintre aceste tratamente naturiste pentru curățarea sau detoxifierea limfatică. Acestea vă vor ajuta să restabiliți echilibrul organismului.

1. Sare amară și sucuri de citrice

Dimineaţa, se bea un pahar mare de apă cu o linguriţă de sulfat de sodiu (sare amară). Scopul este de a atrage în intestine toate substanţele toxice împreună cu alte reziduuri şi de a le elimina apoi prin scaun.

Apoi se vor pregăti 2 litri de sucuri de citrice proaspăt preparate (grapefruit, lămâi sau portocale-se pot amesteca), care se vor dilua cu 2 litri de apă curată de izvor sau apă plată. Veți obține astfel 4 litri de suc, care se beau pe parcursul zilei.

2. Clismă cu ceai de coada calului

Pentru detoxifierea limfei, fitoterapia recomandă un tratament naturist, care durează trei zile. Se fac clisme cu ceai de coada calului, dimineața și seara. Nu se mănâncă nimic și, în fiecare zi, se bea un amestec din 2 l apă plată, 1 l suc de grapefruit, 1/4 l suc de lămâie și 3/4 l suc de portocale, în total 4 litri de lichid.

Cercetările clinice și de laborator au constatat că, pe parcursul celor trei zile de tratament, se elimină din organism 12 litri de limfă acidă bolnavă.

3. Bicarbonat de sodiu și sare amară

Ingrediente: o ceașcă de bicarbonat de sodiu, o ceașcă de sare amară, o cadă plină cu apă fierbinte. Se amestecă bine ingredientele în apă și se face baie timp de 20-30 de minute. După baie, înveliți-vă într-o pătură groasă pentru a putea transpira din abundență și elimina toxinele.

Acest procedeu ajută sistemul limfatic să se curețe în profunzime, stimulează circulația sângelui și ajută la detoxifierea pielii.

4. Ulei de ricin

Uleiul de ricin este cel mai eficient remediu pentru curățarea limfei. Acesta poate ajuta lichidul limfatic să curgă mai ușor și să decongestioneze ganglionii limfatici înfundați. Se aplică pe partea inferioară a abdomenului și pe ficat o compresă cu ulei de ricin și se ține toată noaptea. Dacă puneți deasupra o sticlă cu apă caldă, efectul se întețește.

5. Suc de pătrunjel, coriandru, lămâi și ghimbir

Cu ajutorul unui storcător se prepară un suc dintr-o rădăcină de pătrunjel, o mână de frunze proaspete de pătrunjel, o mână de coriandru verde, 2 lămâi, 2 felii proaspete de ghimbir și o pară coaptă. Amestecul se omogenizează și se consumă imediat, cu înghițituri mici.

6. Decoct din gălbenele, lipicioasă și lumânărică

Aveți nevoie de 2 părți de gălbenele, 2 părți de lipicioasă și o parte de lumânărică. Plantele se se acoperă cu apă rece și se fierb la foc mic timp de 20-45 de minute. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, timp de 6-8 săptămâni.

Gălbenelele tonifică imunitatea, ajută la curățarea limfei și reduc inflamațiile pielii. Lipicioasa stimulează activitatea sistemului limfatic și a organelor, ajută în cazul congestiei limfatice si a ganglionilor limfatici inflamați, curăță și hrănește sângele.

Lumânărica decongestionează limfa prin activarea funcției sale și tratarea ganglionilor limfatici umflați sau blocați la nivelul gâtului, brațelor și regiunii inghinale.

12 motive pentru care trebuie să ai Apă Oxigenată în casă

Pe lângă faptul că poate dezinfecta diverse răni, apa oxigenată poate fi folosită și pentru curățarea locuințelor.

Apa oxigenată este un germicid fenomenal, considerat a fi unul din cei mai eficienți și siguri dezinfectanți disponibili pe piață. Acest produs are abilitatea de a ucide microorganisme prin oxidare — cu alte cuvinte, apa oxigenată poate realiza un fel de ardere controlată.

Ceea ce poate nu știai este că proprietățile tocmai enumerate ale apei oxigenate o fac să fie un produs ideal pentru curățarea locuințelor. Mai mult, această substanță este ieftină și, spre deosebire de numeroasele produse pe bază de chimicale disponibile în magazine, nu provoacă niciun efect secundar nedorit.

Înainte de a-ți enumera toate modalitățile interesante în care poți folosi acest produs în casă, dorim să-ți amintim că majoritatea soluțiilor de apă oxigenată pe care le poți achiziționa au o concentrație de 3%. Ținând seamă de acest fapt, pregătește-te să descoperi 12 motive pentru care apa oxigenată nu ar trebui să-ți lipsească din casă!

12 moduri surprinzătoare în care poți folosi apa oxigenată:

1. Dezinfectarea meselor și a tocătoarelor de lemn

Mesele și tocătoarele de lemn sunt un mediu ideal pentru proliferarea microbilor prezenți în carnea crudă, cum ar fi Salmonella. Pentru a dezinfecta aceste suprafețe, nu trebuie decât să le pulverizezi cu apă oxigenată.

2. Curățarea fructelor și a legumelor

În zilele noastre, fructele și legumele pe care le achiziționăm din piață sunt acoperite cu tot felul de microbi și chimicale nocive care ne pot afecta sănătatea.

Pentru a curăța aceste alimente, pur și simplu amestecă o jumătate de cană de apă oxigenată cu un castron de apă normală. Folosește amestecul obținut pentru a clăti fructele și legumele achiziționate.

3. Dezinfectarea frigiderelor și a chiuvetelor

Frigiderul este locul unde depozităm alimentele pe care le consumăm, iar în chiuvetă spălăm aceste alimente înainte de a le găti, precum și diferite ustensile folosite pentru gătit.

Deoarece frigiderul și chiuveta pot găzdui mii și milioane de microbi, este indicat să folosești puțină apă oxigenată pentru a curăța periodic interiorul acestor două spații. Lasă substanța să acționeze timp de câteva minute, apoi îndepărteaz-o cu o cârpă umedă.

4. Curățarea bureților

Din cauza faptului că sunt utilizați pentru a îndepărta resturile alimentare de pe farfurii și ustensile, bureții de bucătărie sunt îmbibați cu tot felul de bacterii potențial nocive. Pentru a-i dezinfecta, prepară un amestec din cantități egale de apă oxigenată și apă normală, apoi pur și simplu înmoaie-ți bureții în aceasta.

5. Albirea rufelor

Această substanță poate îndepărta petele de pe rufele albe, dar și petele de sânge de pe covoare și țesături.Data viitoare când vrei să speli albituri, nu porni mașina de spălat înainte să introduci o cană de apă oxigenată în aceasta. În cazul petelor de sânge, aplică această substanță direct pe suprafețele pătate.

6. O baie detoxifiantă care te întinerește

Dacă vrei să-ți întinerești, reîmprospătezi și detoxifiezi trupul, toarnă doi litri de apă oxigenată (concentrație 3%) într-o cadă plină cu apă fierbinte și scufundă-te în acest amestec pentru cel puțin o jumătate de oră.

7. Uciderea ciupercii piciorului

Apa oxigenată este un remediu eficient împotriva ciupercii piciorului. Prepară o soluție din cantități egale de apă oxigenată și apă normală, apoi înmoaie-ți picioarele în aceasta pentru o jumătate de oră, în fiecare seară.

8. Tratarea infecțiilor

Apa oxigenată este utilă pentru a trata infecțiile cutanate, inclusiv cele de natură fungică. Te sfătuim să aplici această substanță direct pe regiunea afectate de mai multe ori pe zi.

9. Uciderea acarienilor

Acarienii se pot aduna exact acolo unde te aștepți cel mai puțin și sunt foarte greu de observat cu ochiul liber. Lăsați de capul lor, acești dăunători îți pot afecta starea generală de sănătate.

Pentru a-ți curăța casa de acarieni, prepară un amestec din cantități egale de apă oxigenată și apă normală, apoi folosește o sticlă cu pulverizator pentru a-l aplica în toate locurile unde bănuiești că acarienii și-au făcut culcușul.

10. Dezinfectarea periuțelor de dinți

Periuțele de dinți adăpostesc tot felul de microbi care, pe termen lung, ne pot afecta sănătatea. Pentru a curăța aceste instrumente de igienă dentară atât de importante, nu trebuie decât să le scufundăm în puțină apă oxigenată.

11. Ameliorarea durerilor de dinți

Deși apa oxigenată nu este un analgezic, această substanță are proprietăți antivirale, antibiotice și antifungice, motiv pentru care o poți folosi pentru a lupta împotriva infecțiilor bucale.

12. Deschiderea la culoare a părului

Dacă vrei să-ți deschizi părul la culoare, amestecă apă oxigenată (concentrație 3%) cu o cantitate egală de apă normală. După ce ți-ai făcut duș, pulverizează-ți amestecul obținut pe păr. Schimbarea nu este radicală, dar toată lumea va avea impresia că părul ți s-a deschis la culoare în mod natural.

Mască cu pătrunjel pentru un ten fără pete, riduri sau coșuri – Natural, ieftin și cu adevărat eficient

Pătrunjelul elimină ridurile, petele și acneea datorită proprietăților sale minunate. Iată cum prepari o mască eficientă. Pătrunjelul este un aliat de nădejde și când vine vorba de frumusețe și rezolvarea problemelor la nivelul tenului. Această mască poate fi folosită zilnic, atât timp cât este proaspătă iar pielea ta acceptă ingredientele.

Pătrunjelul, bogat în vitamine. Pătrunjelul este bogat în vitamine și minerale care mențin sănătatea pielii și a organismului, în general. El conține uleiuri esențiale, dar și potasiu și mangan. Poate fi folosit, cu eficiență, în stări febrile, boli renale, ale tractului urinar, în diabet, inflamații ale ochilor, oboseală.

Pătrunjelul în cosmetică. În cosmetică, pătrunjelul este folosit de multă vreme căci are rezultate bune. Albește și regenerează pielea, elimină iritațiile și roșeața. Este de mare ajutor pentru zona din jurul ochilor, mai ales când aceasta se închide la culoare din diverse motive – oboseală, carențe alimentare, etc.

Important este că pătrunjelul ajută și la eliminarea ridurilor, petelor de pe piele, dar și a acneei. Ai nevoie de 2 linguri de frunze de pătrunjel proaspăt, 1 lingură de suc de lămâie sau cidru din oțet de mere și 200 ml apă.

Cum prepari masca cu pătrunjel? 

Pune apa la fiert cu pătrunjelul pentru 15 minute. Ia-o de pe foc și las-o să se răcească. Adaugă apoi sucul de lămâie sau cidrul din oțet de mere și amestecă bine. Păstrează amestecul într-o sticlă de sticlă, la frigider.

Folosește preparatul pentru ten dimineața și seara, evitând zona ochilor Această loțiune închide porii pielii, curăță și albește. Folosește preparatul pentru 1 lună de zile pentru a avea rezultate bune.

Preparatul pentru ochi. Pentru zona ochilor folosește preparatul fără suc de lămâie sau cidru din oțet de mere. Aplică o compresă înmuiată în soluție pe zonele din jurul ochilor. Lasă-le să acționeze 5 minute. Tine-ti familia si prietenii informati!

Rulouri crocante din piept de pui și cremă de brânză – O rețetă simplă și gustoasă

Ingrediente:

  • 500 g carne de pui
  • 100 g cremă de brânză
  • 1 ou
  • 1 morcov
  • pesmet
  • sare, piper, ulei

Mod de preparare:

1. Spălăm, pe urmă tăiem carnea de pui felii subțiri. Frăgezim carnea, pe urmă o condimentăm cu sare și piper.

2. Tăiem ceapa mărunt iar morcovul îl dăm prin răzătoarea mare. Prăjim ceapa într-o tigaie încinsă cu ulei, până când devine transparentă. Adăugăm morcovul, sarea, piperul și gătim până la omogenizare.

3. Adăugăm brânza tăiată cubulețe. Amestecăm bine, până când brânza este topită în totalitate iar compoziția este omogenă.

4. Turnăm compoziția obținută într-un bol adânc. Amestecăm bine bine…

5. Pe o felie de carne, așezăm o lingură de umplutură, pe urmă formăm un rulou. Procedăm la fel cu ingredientele rămase. Dăm rulourile prin ou bătut, apoi prin pesmet.

6. Prăjim rulourile într-o tigaie încinsă cu ulei, pe ambele părți, până când se rumenesc frumos.

Să le savurați cu placere!