Cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Îți ia 1 minut să citești această pildă frumoasă – Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar: – Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh.

– Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor ?

– Nu, fiule, nici vorba!

– Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa.

Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu ?

– Nici acesta ?

– Dar atunci, cine este drept ?

– Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu.

Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini.

Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele.

Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

O altă pildă: A doua șansă…

Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:

– Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!

In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:

– Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?

– Sigur ca da – zise omul cu nerabdare – sigur ca m-am schimbat!

– Bine! – a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.

Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.

– Ce faceti ?! – striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! – tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.

– Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!

– Nu se poate! – i-a raspuns ingerul.

– Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!

– Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.

In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ?

Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.

„Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!