in

De pe meleagurile Italiei…Raviolli cu spanac și ricotta

Timp de preparare: 1h 45 de minute

Dificultate: pentru novice

Cantitate obținută:  12 porții, 174/porție

În supermarkete,prețul pastelor Raviolli e unul cosmic,și în lipsa unei alte alternative,am hotărât să-i însușesc rețeta pentru a o prepara acasă.Rețeta clasică presupune împlutura de spanac și brânză ricotta.Pentru a-i oferi o notă sofisticată,vom adăuga și sos alb cu ciuperci.Vom avea de furcă cu aluatul,în schimb gustul își merită osteneala.

Ingrediente

  • 1 pahar și un sfert de făină
  • 1 ou
  • 1/4 apă
  • 1/4 linguriță de sare
  • 1/2 legătură de spanac
  • 60g brânză ricotta
  • 1 pahar și 1/3 de cașcaval Parmezan
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 200 g ciuperci
  • 4 căței de usturoi
  • 1/2 pahar de lapte
  • 1/2 pahar de frișcă
  • nuci
  • piper negru măcinat
  • sare

Într-un bol mare vom amesteca făina cernută și sarea.Aparte,vom zbate oul cu apă caldă,și apoi le vom adăuga la făină.Vom frământa amestecul și pe o suprafață presurată cu făină,vom continua să o frământăm și apoi vom înveli aluatul în folie alimentară pentru 1 oră.

Spălați spanacul și prăjiți-l la tigaie,până se va înlătura apa din interiorul acestuia,rîmânând practic 1/3 de pahar.Tăiați-l bucăți nu prea mari și amestecați-l cu ricotta și 1/3 de parmezan.Adăugați nuci,piper negru și sare.Dacă umplutura e prea moale,lăsați-o la frigider pentru a obține o textură mai solidă.

Aluatul gata pregătit divizați-l în două părți pentru a obține 2 fâșii lungi și subțiri.Pe tava special concepută pentru raviolli,pregătiți prima fâșie și umplutura.

Adăugați a 2-a fâșie a aluatului și formați bucățile de raviolli.Înlăturați aluatul de la margini.Întoarceți tava și detașați porțiile formate.

Într-o cratiță,clocotiți apă,sărați și fierbeți raviolli timp de 5 minute.În principiu,raviolli cu spanac și ricotta au un gust desăvârșit,însă vă recomand să încercați și gustul sosului de ciuperci cu frișcă.

Într-o tigaie,încălziți uleiul de măsline și căliți ciupercile cu usturoi pisat.Adăugați lapte,frișcă și amestecați până la primul clocot.După ce ați stins flacăra,adăugați parmezan ras uniform pentru a se topi.Presurați sare și piper după gust,iar sosul gata pregătit serviți-l cu raviolli.

Serviți cu poftă!

Rețeta a fost adaptată de pe blogul Julia’s album.

loading...

Grill de vara..dovlecei la tigaie

Apetisant..Brioșe cu afine!