Termeni și condiții de utilizare a aplicației kiloCalorii

Termeni și condiții de utilizare a aplicației kiloCalorii

1 FEBRUARIE 2015

Vă mulțumim pentru utilizarea aplicației kiloCalorii, a produselor și serviciilor digitale oferite (“Servicii”). Devenind utilizator sau apelând la serviciile noastre, acceptați și sunteți de acord cu acești Termeni și condiții (“Termeni”). Prin urmare, este important să citiți cu atenție și, dacă nu sunteți de acord cu aceste prevederi, accesul la descărcarea și utilizarea Serviciilor este restricționat.

Despre kiloCalorii

kiloCalorii este o aplicație pentru dispozitivele mobile, un serviciu dezvoltat și oferit de Dumitru CHELE (“Dezvoltator”). Serviciile sunt disponibile spre descărcare online, pe kiloCalorii.ro și în App Store, pentru iPhone și iPad (iOS), sub numele de “kiloCalorii”. Scopul aplicației kiloCalorii este de a ajuta utilizatorii să monitorizeze băuturile, alimentele și mâncărurile consumate, oferindu-le acestora sfaturi și recomandări în funcție de datele introduse și de scopul pentru care aceștia au optat în cadrul aplicației.

Utilizarea Serviciilor, sănătate și informații nutriționale

Pentru a utiliza Serviciile, este necesar să urmați și să respectați o serie de reguli simple. Aplicația kiloCalorii este disponibilă numai pentru uz privat și nu este destinată pentru uz comercial. Aveți dreptul de a utiliza aplicația așa cum vă este permis de lege și de acești Termeni și Condiții. Prin utilizarea Serviciilor, sunteți de acord că:

  • Sunteți responsabil de starea dumneavoastră de sănătate.
  • kiloCalorii nu este destinată utilizării de către persoanele cu vârsta sub 14 ani.
  • Aplicația kiloCalorii nu este o organizație medicală și nu va oferi, în niciun fel, sfaturi medicale sau diagnostice.
  • kiloCalorii nu monitorizează conținutul Serviciilor, dar poate în orice moment restricționa accesul oricărui utilizator.
  • Toate datele introduse de dumneavoastră sunt corecte și de actualitate, în vederea funcționării corecte a aplicației.

Scopul Serviciilor este exclusiv de a ajuta utilizatorii să monitorizeze ceea ce mănâncă și de a oferi sfaturi și recomandări nutriționale. kiloCalorii nu ofertă niciun fel de garanții pentru atingerea scopului ales (slăbire, creștere în masă musculară sau stil de viață sănătos). Este recomandat să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe orice program de nutriție.

kiloCalorii nu poate garanta pentru corectitudinea și caracterul actual al valorilor nutriționale furnizate. Informațiile nutriționale găsite în baza de date a aplicației nu au fost verificate, investigate sau examinate de Dezvoltator. Dezvoltatorul nu este responsabil pentru problemele de sănătate care ar putea fi rezultatul, direct sau indirect, al utilizării necorespunzătoare a aplicației.

Utilizarea datelor personale

Confidențialitatea datelor dumneavoastră este deosebit de importantă pentru noi. Aplicația kiloCalorii nu va colecta, procesa sau utiliza în niciun scop datele introduse de dumneavoastră în aplicație. Securitatea și integritatea datelor dumneavoastră este fundamentală. De aceea, vom folosi cele mai înalte standarde, tehnologii și proceduri, precum firewall-uri sau software de securitate, în scopul de a proteja integritatea datelor introduse și pentru a preveni orice acces neautorizat. Cu toate acestea, nici un sistem nu poate fi 100% sigur și, în ciuda eforturilor noastre, există întotdeauna un risc de acces neautorizat al datelor personale. Prin utilizarea aplicației kiloCalorii, vă asumați acest risc.

Modificări Termeni și condiții de utilizare a aplicației kiloCalorii

Periodic, poate fi necesară operarea de modificări asupra Termenilor și condițiilor de utilizarea a aplicației kiloCalorii. Prin urmare, ne rezervăm dreptul de a actualiza și / sau modifica aceste prevederi în orice moment. Vă rugăm să citiți acești Termeni și condiții frecvent, ori de câte ori considerați necesar, înainte de a descărca și utiliza Serviciile.

Data aferentă ultimei modificări este listată în partea de sus a acestui document.

Informații de contact
Pentru mai multe informații și / sau asistență, puteți contacta Dezvoltatorul prin email: dumitru@kilocalorii.ro. Așteptăm feedback-ul dumneavoastră cu privire la aplicația kiloCalorii. Dacă aveți propuneri, întrebări sau sugestii, vă rugăm să ne contactați.